De Citit : Editoriale

Trasi pe roata

| 25 august

Iar au venit ordinele de plecare. Marea gradina carpatina va asteapta. La festivaluri, manele de Mamaia, house de Neptun, cozi de masini pe toata Valea Prahovei, practic oriunde. Trebuie ca populatia inchipuit turistica a patriei sa dea bine in stirile de weekend (alea de umplutura cu insolatii, accidente in lant, radare multe pentru vedete, aceiasi sani goi de pe plaja pe care ii stim de vreo zece ani, batai de clanuri, niste triste dansand in cluburi pe mese, melteni cu lanturi atarnand peste maioul uniforma mulat pe steroizi) si sa iasa bine la procent. Desigur va fi „cel mai aglomerat week-end al sezonului“, stereotipul asta e repetat non stop din iulie pana la sfarsitul lui august. In fine, prin Bucuresti se merge cu bicicleta. Eco, desigur. Regulamentar, cu tot felul de organizatii, la gramada, ca la defilare. Care o fi spilul, mai degraba mersul cu bicicleta in capitala noastra e sport extrem. Dar poate se castiga bine din spita, un business de urmarit/urmat, viitorul il va judeca.
La Motoare se tine pana pe 30 august festivalul de teatru „Independent Undercloud“. Miercurea e zi de concert in Club A (pe 1 septembrie Mihai Margineanu). Si-acum vin delegatiile in tara. Aveti parte de educatie montana, Tiff si verde la „Padina Fest“ (1-5 septembrie, platoul Padina, muntii Bucegi, detalii pe www.padinafest.ro) plus Suie, OCS, Kumm, Les Elephants, Tapinarii, catarari, tiroliene, oina, bike-uri (vedeti, se-nvarte roata) etc. Punctul final al calatoriei noastre e „Felsziget Peninsula“, no, hai la Targu Mures. Festival total, vreo 70 de concerte, plus strand, locuri de recreere si sporturi nenumarate. Invitatii sunt din cei cu nume grele si chiar foarte grele, la repezeala dam de Korn, Europe, Gorillaz Sound System, The Rasmus, Tricky, Phoenix, Zdob si Zdub (lista completa a activitatilor intens culturale o aveti pe www.felsziget.ro). Hai rockareala!
Avanti popolo!