Si apele linistite sunt furtunoase…
Isi pune fularul, isi pipaie paltonul, bate reverul cu un gest clasic. Figura i se increteste intr-un rictus dureros. „Ingerasule, Sofico, unde mi-e tocul de la ochelari?“ De dincolo se aude – literalmente – o tacere concentrata: „Nu-i pe policioara?“ „Care policioara?“ „In baie.“ „Din baie vin.“ „Atunci, poate in biblioteca, langa catelul roz.“ Olimpian se repede in sufragerie. Atat catelul roz cat si catelul verde, de portelan amandoi, il privesc sagalnic. Nu-i aici.
Olimpian simte ca va intarzia: „Femeie, zi o data unde e, ca ma enervez!“ Doamna Sofica se ridica de la televizor si incepe sa scotoceasca. „La bucatarie nu-i – zice cu voce tare – si nici in camara.“ „Pentru numele lui Dumnezeu, da’ de ce nu-i gasesti? Intarzii! Hai, mai repede, ca ma grabesc.“ Coana Sofica se zgribuleste putin si creste viteza cu care deschide sertarele, cu care cotrobaie printre carti… Apoi se uita pe sub pat, sub masa, dupa sifonier… Olimpian e deja la capatul rabdarii. „Unde l-ai pus? La ce-ai pus mana pe el? Ah, mania asta a ta de a ascunde lucrurile? Unde le ascunzi? Le mananci? Vrei sa ma mostenesti?
Dobitoaco. Ba nu, eu sunt dobitoc, ca de cand am vazut-o pe zgripturoaica de ma-ta trebuia sa-mi dau seama ce e de capu’ tau! Cap ai, minte ce-ti mai trebuie! Mi-ai otravit zilele, mi-ai luat lumina ochilor, m-ai adus in sapa de lemn. Si nu ti-a ajuns, acum mi-ai ascuns prapaditul de toc! Toanta!
Sta si trage basini la televizor si eu ma spetesc… Aha, stai. He he. E in partea cealalta. Tampiti. De ce sa pui doua buzunare la piept cand stie orice om ca buzunarul ideal e in stanga? Of, ingerasule, stiam eu ca e incurcatura… Ti-am zis. Da sa te pup.“ E timpul sa coboare in parc, sa-si citeasca ziarul. Placerea lui. „Hm, ziarul… acus era aici… Soficoo…“