De Citit : Editoriale

Vino, mama, sa ma vezi, cum vorbesc de oameni morti!

| 20 octombrie

Mor daca nu-mi dau cu parerea despre Huidu, crap.

Haideti sa va spun parerea mea despre accidentul lui Huidu. Hai, asezati-va confortabil, luati o punga de popcorn sau de seminte si beliti ochii. Mama, ce bine ca scriu in reviste! Sa pot sa vorbesc si eu despre morti, despre cauciucuri de vara si acvaplanare, despre tomografii si medici din Austria, despre criminali, despre smecherii care distrug destine cu viteza, despre inconstienti, despre un copac de la Innsbruck, despre bonele si contractele lor de munca, despre Mercedesuri de 2 tone, despre Mercedesuri de 3 tone, despre destine, despre derapaje, despre zloata, despre martorul din curtea de vizavi, care era un baiat bun la toate, despre glezna sotiei lui Serban Huidu, despre sperieturile copiilor, despre inconstienta, despre Logan si testele de rezistenta, despre 60 km/h, despre linia continua, curba si despre drame…
Vorbesc serios, chiar stiu multe. De fapt, nici nu-mi dau seama cat de multe lucruri stiu pana nu ma apuc sa vorbesc despre ele. Cine ar fi crezut ca stiu atatea despre un accident de masina la care nu am participat si pe care nu l-am vazut? Banuiesc ca, daca ar fi sa fac eu insumi un accident in care sa omor oameni, as sti foarte bine cum sa povestesc la televizor ce si cum s-a intamplat. Acuma, lasand gluma la o parte, dar nu si prostia, trebuie sa recunoasteti ca stiu o groaza de lucruri despre ce i s-a intamplat lui Huidu si celor trei din Logan. Iar asta pentru ca sunt un om informat, pentru ca, in loc sa ies in club, sa citesc o carte sau sa ma dau cu bicicleta prin sufragerie, m-am preocupat de subiect, i-am ascultat pe toti care au vorbit si am bagat la cap. Hai, va zic? Deci, parerea mea e ca a fost ceva acolo, altfel nu-mi explic.