De Citit : Editoriale

Visul lui Mos Craciun

| 22 decembrie

Legendele au ascunzisuri, iar eroii, copilarie. Mos viseaza cat e vara de lunga. E si de inteles, sufera de sindromul exploratorilor pierduti, care, pierduti sub cerul de smoala si jinduind la mancarica si caldura, au viziuni incarcate de caviar, sampanie si femei.
Cu cat izolarea e mai intensa, cu cat neputinta e mai deasa, cu atat visele o iau razna mai iute si mai departe. Ei bine, vara, eroul nostru se plictiseste de moarte si se simte ca o fiara varata-n cusca. Sania e grea ca o piatra de moara, iar renii stau ascunsi in mal, itindu-si numai botul.
Pe narile frematand fara odihna roiesc nori grei de tantari. Asa ca nu-s buni de nimic, nervosi si haituiti. De aia, Mos Craciun doarme cat e ziulica de lunga, iar noaptea isi indoaie somnul cu lapte de ienupar. Intr-una din zile a visat cel mai frumos si mai trist vis din viata lui.
Era copil, cam pe la vreo 13-14 ani. Se afla taman in curtea scolii. Incinsese un fotbal cu baietii, pe viata si pe moarte. Diriginta se retrasese plictisita. Ei nu-i placea fotbalul. Proful de sport ii incurca, fluierand alandala si comentand inutil orice faza litigioasa. Dar vreo trei fete isi fluturau rochitele si picioarele ca niste bete de matase luminoasa, cocotate in tribuna improvizata. Printre ele, Adriana, visul lui secret. Ingropase numele Adrianei intr-o scorbura, la bunici – si se simtise mai usurat. Acum fata il sustinea cu pumnii stransi.
Erau in joc prestigiul clasei si gloria eterna. „Hai, Mos Craciun!“ i s-a parut lui ca aude, ca in vis. Exact atunci, in ultimul si incalcitul minut al partidei, a cazut inaintasul lor in careul advers. A cazut ca prostul, dar arbitrul a fluierat si a dat penalty. Cine sa execute? El. Si-a luat avant, s-a uitat scurt, pe sub sprancene, la Adriana, si a tras. Bara, afara! Si bucuria a zburat.