Razboiul nu cade la pace?
M-a luat gura pe dinainte, ca de-obicei, si am facut un mic comentariu la radio despre un concept: razboiul. Atat mi-a trebuit. Sustinatori de-ai mei mi-au dat mesaje, mailuri si mi-au explicat ca ce-am facut eu – sa iau partea americanilor – este inadmisibil. Dar inadmisibil! Bineinteles ca, pentru aproape toti, parerea despre ceva urat ca razboiul este finita si ireversibila. Da, razboiul e ceva crunt, care miroase a cadavru. Dar noi nu suntem "aproape toti“. Va anunt pe aceasta cale ca, in lumea de azi, razboiul este necesar. Exemplul pe care il dadeam la radio era Afganistanul. Si nu vreau sa o fac pe cunoscatorul in geo-politica, asa ca nu o sa dezbatem motivele intrarii americanilor acolo. Dincolo de opiu, metale strategice si conducte de petrol, ocupatia americana a influentat si vibratia sociala: reduce numarul de victime din randul femeilor si copiilor.
Despre asta vorbeam. Nu despre motive. Ci daca e mai bine ca s-au implicat decat daca nu ar fi facut-o. Inclusiv acum, in razboi, talibanii raspund de 68 la suta din totalul victimelor afgane. De violurile, mutilarile si toate atrocitatile insurgentilor au scapat multi conationali, odata cu venirea fortelor occidentale. Pana la urma cred ca e o chestie de civilizatie. Si oricat o sa va aud ca americanii si englezii sunt niste criminali (pozitie pe care, recunosc, am adoptat-o si eu la o sticla de vin), nu pot sa nu ma gandesc ca un britanic sau un American este totusi mai putin violent decat un om care te-ar ucide daca nu porti barba.
Da, razboiul e ceva inuman, in sine. Dar a salva oameni cu arma-n mana mi se pare destul de brav, cand motivele sunt drepte. Si va veni o vreme, sper s-o prindem, cand armele vor rugini in pace.