The land of choice
Adevarul e ca subiectele de-a-mboulea de la tezele nationale nu sunt o surpriza, nici macar pentru patriotii patologici.
Pare ca toata suflarea romaneasca a dat in depresie. Nimeni nu mai face o meserie kalumea. De la maturatori la academicieni, parca ne-a lovit strechea. Cu prestigiul in lume, marea noastra obsesie de secole, stam cel mai prost din istorie. Nimic nu ne mai iese. Pe ce punem mana, stricam. Noroc chior cu Lucescu si cu Porumboiu, care ne-au scos un pic din melancolie si ne-au inviorat o tara selfistiimu’. Ca altfel, ne incolonam toti, douajdemilioane sau cati ‘om mai fi ramas, si mergeam toti, frumusel, la psihoterapeut.
Imaginati-va tara asta de indivizi sceptici la ideea de munca, dar gata oricand s-o arda pe la zilele oraselor, inghitind alene la Xanax si zambind tamp. Ce peisaj odihnitor. Ar fi o mare liniste nationala. Cui i-ar mai pasa de teze si examene, de reforma a justitiei, de prostii de-astea impuse de fixistii europeni?! Ne-am intoarce la starea noastra favorita. La contemplarea senina a raului si ramului. Pentru ca dupa ce am stat de veghe la portile crestinatatii, vreme de secole, lucrand ca eroii in trei schimburi, ne-ar trebui si noua un concediu platit din fonduri comunitare. Copiii nu s-ar mai chinui la scoala cu Nita Ghitescu si Ghita Nitescu, politicienii nu s-ar mai speti muncind crunt, zi si noapte, pe la televizor, fotbalistii nostri minunati nu si-ar mai da sufletul pe teren, superbii nostri tarani nu s-ar mai chinui cu imaginea asta obositoare, plasmuita de Rebreanu, iar fabulosii nostri intelectuali n-ar mai trebui sa gafaie de efortul de a fi geniali in fiecare zi. Doamna Udrea ar fi zeita noastra contemporana.
In loc de tichete de vacanta, ne-ar distribui xanaxul national, iar noi n-am mai freca-o prin trenuri si pe sosele, ci am haladui pe vastele noastre continente launtrice.