BioWare este un nume greu in lumea jocurilor RPG. Pornind de la un dezvoltator de jocuri canadian, oarecum necunoscut, a ajuns o componenta a EA.
Poate ca Mass Effect nu transpune genul sau intro uimitoare noua directie si poate ca nu da o lectie puternica dezvoltatorilor de jocuri RPG, dar este cu adevarat un joc pe care toata lumea vrea sa-l incerce, sa se joace macar putin pe el, si multi sa-l cumpere. Ceea ce s-a si intamplat propulsand impresionant salariile dezvoltatorilor si ale publisherilor de la Microsoft.
Povestea
Mass Effect prezinta povestea unui tanar comandant pe nume Shepard – in ceea ce priveste prenumele acesta poate fi ales de tine. Shepard devine un membru al Legiunii Spectrilor (Spectre Legion). Aceasta reprezinta o legiune extreme de puternica din care fac parte tineri soldati care au dat dovada de aptitudini si atitudini unice in trecut. Ei au ca scop pastrarea pacii si a armoniei in galaxie prin orice mijloace iar cei care ii conduc sunt membrii Citadel Council.
De asemenea Spectrii sunt in afara tuturor legilor si raspund doar in fata Citadel Council. Inca de la inceputurile jocului Shepard afla ca unul dintre cei mai bine cotati Spectri nu este atat de armonios si doritor de pace cum se credea. In consecinta Shepard trebuie sa-l expuna pentru a-i stopa crimele nejustificate.
El trebuie sa prezinte dovezi Consiliului (Citadel Council) iar apoi, fiind numit Spectru, el trebuie sa il caute si sa lupte cu Saren, Spectrul scapat de sub control. Pe parcurs mai apar o multitudine de misiuni care ii vor aduce lui Shepard beneficii.
El isi va forma o echipa de sase luptatori din diverse specii care vor putea lupta alaturi de el.
Gameplay
In concordanta cu tiparul RPG-urilor, si in Mass Effect formezi o echipa de prieteni luptatori si traversezi galaxia. Ai de-a face cu mai multi dusmani pe care va trebui sa-i invingi pentru a afla cat mai multe despre cel cu care vei avea o lupta crancena. Echipa se construieste relativ rapid pe parcursul jocului.
Exista multe quest-uri in joc care te vor distrage de la povestea principala cu scopul de a face intregul joc mai palpitant si iti ofera sansa de a-ti creste nivelul aptitudinilor. Desigur, daca vrei poti urmari directia principala a jocului dar cred ca vei pierde o mare parte din farmecul acestuia.
Pot aparea momente in care jocul pare sa nu aiba nici un sens, sau cel putin poti sa nu gasesti nici un indiciu in acel moment. Suna plictisitor dar BioWare a avut grija sa nu fie deloc asa. Cand apar astfel de momente poti recurge la una din cele doua cai ale storyline-ului. Poti sa te comporti intro maniera binevoitoare sau, dimpotriva, poti fii crud si nepasator cu celelate personaje. Exista si o cale de mijloc care tinde sa mentina strictetea unui comandant care va ajuta la nevoie pe oricine – acest lucru fiind "inglobat" in primul fel de comportament. Toate acestea sunt posibile datorita dialogului inedit, care, insa, poate deveni uneori saracacios.
In functie de atitudine poti dezvolta relatii romantice intre personaje sau relatii distante care pot fi caracterizate si prin refuzul celorlate personaje de a mai vorbi cu tine.
Exista doua moduri in care poti interactiona: combat (lupta) si normal. In modul combat ai in functiune armele si celelalte puteri. Aici Mass Effect isi demonstreaza inca o data unicitatea, cel putin fata de jocurile gen Final Fantasy. Acest mod combat evolueaza si depinde de tine in ce directie. Trebuie sa iei decizii in ceea ce priveste armamentul si cresterea aptitudinilor atat pentru tine cat si pentru echipa ta.
Desi este doar primul joc din cadrul unei trilogii, acesta prezinta un univers vast de explorat. BioWare a avut grija sa te faca sa joci multe ore avand in vedere cat de multe posibilitati ti se deschid, iar in ceea ce priveste scopul nobil al jocului pot spune ca este extraordinar, acest lucru conducandu-ma la cea mai impresionanta caracteristca a lui Mass Effect.
Grafica si Sunet
Avand in vedere anul aparitiei (2007) si platformele, vocile personajelor si grafica sunt fara cusur as putea spune, in special acel joc de scena al personajelor. Daca cauti un joc care sa te prinda asa cum o face un film, acesta e jocul tau.
Il aseman unui film S.F. in care eu joc roul principal, iar in limitele scopului si celorlate detalii ale jocului, pot face ce vreau. Probabil asta este ceea ce a facut din MassEffect un mare succes in vanzari. La asemanarea cu un film mai participa si felul in care se face zoom pe personaje in timp ce vorbesc dar si incredibila concordanta a gurilor personajelor cu sunetul.
Cerinte de sistem recomandate ca procesor de 2.6 Ghz Intel sau 2.4Ghz AMD, 2 GB RAM si placa video de la NVIDIA GeForce 7900 GTX sau ATI X1800 XL arata ca se poate desi nu ai nevoie de un super-computer sa te joci. Cerinte minime, de exemplu, sunt procesoarele 2.4 Intel sau 2.0 AMD, chiar 1 GB RAM (XP) si placi video des intalnite ca NVIDIA GeForce 6800 sau ATI 1300XT. Va asigur ca jocul merge decent si cu caracteristici mai slabe de atat.
Concluzie
In concluzie, nu pot spune decat ca daca te consideri un gamer inseamna ca ai atins experienta MassEffect. Daca inca nu ai facut-o inca, pune mana repede pe joc si la treaba. Universul are nevoie de protectia ta! In ceea ce priveste BioWare, acestia au demonstrat inca o data cum arata o treaba bine facuta realizand ceea ce se numeste un joc de nota 10, medaliat cu aur si detinator al locului 1 in majoritatea topurilor individuale dar si in topurile multor comunitati online.