De Citit : Reviews

Top 10 cele mai funny scurt-metraje romanesti de la Anim’est

| 08 octombrie

Super atmosfera la Anim’est. O sala aproape plina (si este mare sala de la Patria) la Competitia Nationala de scurt-metraje de animatie romanesti. La unele animatii s-a ras in hohote, la altele aproape ca s-a plans, concluzia este ca s-a meritat! Abia astept sa vad care va castiga (din cele 20 de scurt-metraje), insa, pana atunci, am decis sa postez un top 10 al celor mai amuzante dintre ele, cel putin dupa reactia salii.
1. Nu poti grabi dragostea / You Can’t Hurry Love – Simovici Florian, 2009, 2′35
Este cat se poate de adevarat ca nu poti grabi… dragostea! Martori sunt cei doi gandaci care incearca sa se intalneasca pe clanta unei usi, insa, de fiecare data cand se apropie momentul culminant, se aude zgomotul soneriei. Proprietarul casei deschide usa, insa nu fara sa apese pe clanta. Gandacutza cade si, fiind indragostita, face toate eforturile sa-si reia locul pe clanta. Partenerul se apropie din nou si… din nou soneria! Cu siguranta le baga cineva bete in roate! Ei bine, la panda sta cel de-al treilea gandacel, care stie cel mai bine cand sa apese pe butonul de la sonerie…
2. Mesaje de aproape / Messages From Close By – Valeriu Caliman, 2009, 1′54
Cu totii ne-am simtit cel putin o data enervati de sunetul BUZZ-ului de la messenger. Ei bine, cand un naufragiat se bucura de linistea unei insule pustii, cand somnul ii era mai dulce, il trezeste un astfel de BUZZ. “Ce faci?” – scrie in mesajul din sticla care tocmai l-a atins. La cativa pasi in fata lui se afla alta insula pustie, pe care este un alt naufragiat, mai comunicativ. Asa ca, omul nostru decide sa-i dea IGNORE. Din nou BUZZ – “Cum ti se pare vremea?”. De aceasta data ii raspunde: “Lasa-ma in pace!”. Iar BUZZ – “Nu ai o nuca de cocos in plus?”. Omul nostru nu mai rezista si sare in apa. Insa, pe cealalta insula nu mai ajung decat pantalonii sai… de restul s-au ocupat rechinii.
3. V.L.C. – Alexei Gubenco, 2009, 4′
Un sot si o sotie nu fac altceva in timpul liber decat sa manance. Si inghititurile lor sunt atat de strasnice, incat se ingrasa si imbatranesc vazand cu ochii. Se imbolnavesc si decid sa-si schimbe viata: el se urca pe o bicicleta, iar ea pe o banda de alegat. Trupurile lor se subtiaza incet, incet, iar ea intinereste si isi etaleaza trupul de invidiat pe o scena de catwalk. El ajunge intr-o forma atat de buna, incat castiga o intrecere de ciclism. Amandoi sunt aclamati si aplaudati, iar toata lumea striga V.L.C. – adica Vive la Crise!
4. Ca-n trafic / Traffic Jam – Liviu Barbulescu, Madalina Sauca, Romania 2009, 4′15
Un individ din Bucuresti nu reuseste sa mai ajunga la toaleta din cauza ca aceea de la serviciu era defecta. Se urca in masina si, intre accelerare si franare nu trec decat doua secunde – deh, traficul! O atmosfera bucuresteana, cu soferul care asculta manele, cu certuri (cei care scot capul pe geam au fete de bizoni si nu numai)… Asa ca, soferul decide sa se strecoare pe galben si inainteaza cateva sute de metri, evitand blocajul. Manelistul se enerveaza, scoate un pistol si se duce direct spre acesta. Il ameninta si… BUUUM! Daca initial soferul nostru avea fata maro pentru ca nu a ajuns la toaleta, iar manelistul era rosu (de manie probabil), in imaginea urmatoare manelistul devine maro, iar individul se face rosu, dar de rusine de aceasta data.
5. A Big Step – Bogdan Mihailescu, 2009, 1′10
Cine a fost primul pe luna: omul sau furnica? Ei bine, furnica. Dupa o calatorie lunga, furnica – plina de entuziasm, isi arboreaza steagul pe luna. Dar bucuria ei nu tine prea mult, pentru ca este calcata in picioare de… primul om pe luna, care – la randul lui, arboreaza steagul SUA.
6. Róza cea bombanitoare / Hummogó Róza – Fekete Szabolcs, 2009, 4′
Cine nu o cunoaste pe batranica care se trezeste de dimineata si se duce la piata cu un apetit crescut pentru cearta? Cu ochelarii pe nas, durdulie, nu cauta decat sa atraga atentia cuiva, sa-i spuna ca e nesimtit, ca pe timpul ei era altfel, cand era tanara era plina de respect… Este ea, tanti Roza! Dupa ce scoate din sarite un taximetrist la trecerea de pietoni, pentru ca paseste pe zebra si apoi se urca inapoi pe trotuar de mai multe ori, bunicuta noastra se urca in tramvai. Aici face tot posibilul ca un tanar sa-i ofere locul. Acesta nu sesizeaza, dar are ea ac de cojocul sau. Scoate bastonul si-l izgoneste. La coborare, ghinion din nou. Usa este blocata de acelasi tanar si de o domnisoara cu fusta scurta. Pusa pe sotii, batranica ii pune mana pe posterior, iar acesta scoate spray-ul paralizant si il foloseste pe barbatul de langa ea, crezand ca acesta este de vina. Tanti Roza coboara si incepe sa rada, aratand cu degetul spre ultima ei isprava…
7. Zgomot Alb / White Noise – Marius Pandele, 2009, 2′28
Un individ, saturat de lumea inconjuratoare, incarca sa se piarda in decorul alb, vopsindu-se cu o pensula. Totul devine alb si, de fiecare data cand intervine ceva, mai retuseaza cu vopsea pentru a crea acea liniste, acel alb de pretutindeni. Insa, cand incepe ploaia, realizeaza ca langa el mai erau si alti indivizi, toti ascunsi sub vopseaua de un alb imaculat. Iesindu-si din minti, o ia la fuga pe fundalul de final al animatiei…
8. Incercarea moarte n-are / Trying Will Not Kill You – Cristina Zoica Dumitru, 2009, 2′02
”Incercarea moarte n-are!” spune un proverb romanesc. Filmul are in centrul sau un personaj care, inspirat de o reclama TV, decide sa faca ceva ca sa incetineasca incalzirea globala. Mai intai isi pune instalatie eoliana pe propria casa, insa incercarea lui este in van: casa se ridica cu ajutorul elicelor eoliene si cade pe el. Mai sifonat, mai lovit, omul nu cedeaza si decide sa-si instaleze pe casa panouri solare. Si aceastea se dovedesc un esec, mai ales dupa ce soarele este atat de puternic, incat arde casa cat ai clipi. Prin urmare, are incercarea moarte sau n-are?
9. Poveste de adormit copii / Esti mese – Kassay Réka, 2008, 2′18
Viata unei familii innebunite dupa turta dulce sufera o schimbare de reteta atunci cand mama incurca faina cu insecticidul. Spusa cu un omor negru, de catre o fetita din sanul familiei, povestea se rezuma la moartea tuturor, inafara de cea a soferului caruia nu-i place turta dulce, dar care o pune deoparte. “Poate voi gasi pe cineva care sa o aprecieze!”, isi spune acesta.
10. Firul Ariadnei / Ariadné Fonala – Bertóti Attila, 2009, 9′
Ariadna lucreaza toata noaptea ca sa faca un ghem de ata pentru iubitul ei – Tezeu, venit special sa se lupte cu minotaurii din cotloanele faimosului labirint construit de Dedal. Ea fuge repede la intrarea in labirint, il saruta, ii da ghemul si, tinand de unul din capete, il asteapta cu nerabdare pe acesta. Dupa ce Tezeu infrange vreo doi minotauri (in mitologie era vorba doar de unul), dar intr-un mod cu totul si cu totul spectaculos, un al treilea minotaur, plictisit, se impiedica de ata din labirint. Infuriat, se decide sa merga dupa fir. Tezeu in fata, minotaurul dupa el. Tezeu in fata, minotaurul din ce in ce mai grabit si mai infuriat… Dar surpriza… minotaurul a mers in sens invers, inspre iesire! Nici nu vreau sa stiu ce s-a intamplat cu Ariadna, care statea inmarmurita, in toata splendoarea ei, in fata minotaurului.
Voi ce parere aveti, cine credeti ca o sa castige?
***
Click pentru LISTA Top 10 FILME.