James Cameron, omul care face un film o data la 6 ani, a descris in cateva cuvinte cea mai asteptata experienta cinematografica a
anului: “Avatar se petrece in alta lume, desi vei simti ca ai mai fost acolo. Cand vezi o scena in 3D, perceptia realitatii e
supraincarcata. A fost misiunea mea sa scot complet 3D-ul din constiinta actorilor. Cei mai multi au uitat ca filmam 3D. Am facut
un film cu peste 200 milioane de dolari despre calatoria unui tip, Jake. Sam Worthington e in fiecare scena a filmului, de la inceput pana la sfarsit. Totul atarna de aceasta alegere de casting. Iar Sam e capabil sa creeze un personaj care te lasa sa intri in pantofii lui.
E un star. Mai sunt cateva scene de batalie catre sfarsit, dintre care ultima e mama tuturor bataliilor. Este cel mai mare lucru pe care
l-am facut, absolut. Are de toate. De toate. In aer, pe pamant,cavalerie, infanterie. Lupta mecanizata si lupta corp la corp.
E gonzo.” Dupa Terminator si Titanic, Cameron spulbera din nou audientele. E bataie “corp la corp” pe bilete, asa ca-l voi
vedea in 2010. Dincolo de succesul comercial, Cameron si-a propus sa schimbe cinema-ul asa cum il stim. Incredibil, dar am gasit pe cineva care nu vrea sa vada Avatar. “E o noua lume”, i-am spus. Mi-a raspuns ca-i plac filmele reale. Dar oare nu toate
filmele creaza o alta lume? Inca din vremea lui Chaplin, cand Hollywood-ul era numit Uzina de Vise. Nu asta vrem de fapt cand
mergem la film? Sa mergem “in pantofii altuia”? Sa evadam in alta lume? Preferabil mai buna decat cea “reala”.
www.marele-ecran.blogspot.com