De Citit : Editoriale

Daca e iarna, e ceai!

| 19 noiembrie

Tea for the lucky ones

Trebuie sa marturisesc ca nu am fost si nici nu sunt o mare bautoare de ceai, doar ca am momente cand mi se intampla sa mi se faca pofta de un “haribo tea” (cum numesc eu ceaiul de fructe), si uite asa, de la o cana in fata unei discutii interesante ajung la doua cani acasa, pe timp de iarna, pana sunt in prag sa dezvolt o fericita dependenta. Iar acum, ca am citit ca ceaiul contribuie la prelungirea vietii datorita efectelor benefice asupra activitatii cerebrale si bolilor cardiace, promit sa institui stare de euforie in ceea ce priveste ceaiul – verde si negru, cu nume care sa ma faca sa zambesc sau sa ma simt mai puternica sau sa dea tonul zilelor perfecte. Asadar, daca o sa consum pana la opt cesti de ceai neindulcit in fiecare zi, o sa plesnesc de sanatate, o sa ma simt mai vioaie, mai cu nivelul optim de antioxidanti si flavonoizi in organism. Sa citesc si sa nu cred…si eu care eram sigura ca cel mai bun masaj pentru neuroni e executat de catre cafea. Pe final, tin sa adaug si o informatie pentru mamici si tatici – se mai spunea in studiul dat publicitatii ca ceaiul baut zilnic are efecte benefice si in cazul copiilor, doar in doze limitate la 95 miligrame pe zi, adica echivalentul unei singure cesti de ceai.
De incurajari nu cred ca mai e nevoie.