De Citit : Editoriale

Scriitorul alergator

| 23 decembrie

Aparent nu exista nicio legatura intre scris si alergat. Dimpotriva, s-ar parea ca cele doua indeletniciri se exclud, in masura in care una este o ocupatie care te tine legat de scaun iar ce-a de-a doua presupune efort fizic sustinut. Haruki Murakami ne demonstreaza contrariul, oferindu-ne, in Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga, autobiografia unui scriitor-alergator.

Aceasta ciudata specie il are pe romancierul japonez ca unic reprezentant, vietile artistilor obisnuindu-ne cu excese de alt tip decat cel sportiv. Murakami a inceput sa alerge dupa ce si-a vandut barul pe care il detinea in Tokio pentru a se dedica in intregime scrisului. De atunci nu s-a mai oprit. De atunci alearga aproape in fiecare zi si participa la cate un maraton sau triatlon pe an.

Cartea sa ne alearga si pe noi prin diversele locuri care ii servesc drept pista de antrenament: in Atena pe traseul original spre Marathon, in Boston, in New York, in Hawaii sau in Tokio. Murakami nu incearca sa stabileasca recorduri participand la aceste competitii ci incearca sa se puna in fata propriilor limite.

Alergatul devine pentru el un antrenament si o parabola pentru scris: il invata sa-si gestioneze suferinta, sa piarda si sa mearga mai departe, il invata ritmul si concentrarea, il invata „sa respire tinandu-si respiratia”, aceasta fiind si definitia sa pentru scris.

Gasiti cartea pe raftul cu noutati, in Librariile Carturesti.
[email protected]