La crisis carnívora – umorul negru si animat al unei societati politizate

Daca mi-ar propune cineva sa vizionez un film care se prezinta a fi o combinatie macabra intre Ferma animalelor si South Park, cu umor negru in maniera Happy Tree Friends, nu as sta de doua ori pe ganduri inainte sa accept. Asa credeam inainte sa vad animatia Criza carnivora / La crisis carnivora. Dupa ce a rulat la TIFF anul acesta, filmul de animatie flash, primul de acest gen realizat in Spania, a ajuns si la Anim’est.
Atotputenicul lup paraseste padurea, insa, nu inainte de a lasa mostenire cinci legi de autoguvernare in lumea animalelor. Initial, totul pare un ideal al armoniei: animalele nu se mai mananca intre ele, cele care mor – sunt jelite si li se organizeaza inmormantarea mult cuvenita, ierbivorele aduc hrana carnivorelor, iar lumea padurii este condusa de feline – care sunt insarcinate si cu pastrarea ordinii si armoniei dictate de catre marele lup.
Dar – cum in spatele fiecarei organizatii de acest gen, cei care au puterea profita si sunt primii care fac manarii pentru autosatisfacerea poftelor carnale, asa se intampla si in acest caz. Regele sau presedintele padurii este – bineinteles, leul, cam talamb pentru asa o functie, insa, nu este primul de acest gen (vezi Bush). El are doi consilieri – crocodilii, care stiu sa-si impuna respectul si care, din cauza ca petrec foarte mult impreuna, sunt gay (asa cum au fost si Sherlock Holmes si Dr. Watson, dupa unele variante). Insa, adevaratul creier in spatele acestei fatade guvernamentale este tigrul (vezi Elena Ceausescu, dupa unele opinii). Acestia, pun la cale o adevarata retea de profanare de morminte, ca sa-si satisfaca pofta de carne.
Toate bune si frumoase, aceeasi atmosfera de “karma pura” in padure, pana cand hiena cea puturoasa descopera lipsa cadavrelor – nu ca ar fi un detectiv foarte bun sau vreun fel de erou al animalelor, ci pentru ca nici ea nu a mai suportat sentimentul dureros de a nu manca carne. Desi se afla in postura unui vinovat fara vina, toata ura si dizgratia este indreptata – de catre conducerea abila a padurii bineinteles, inspre ea.
Asa ca, hiena se deghizeaza intr-un porc mistret si isi asuma pozitia de “the fucking boss” in revolta care isi propune detronarea marilor tirani. Cel mai mare erou al povestii devine mistretul – a carui piele este folosita de hiena, luand imaginea de martir al revolutiei, de erou care a detronat tiranii.
Cele 80 de minute de animatie explicita se caracterizeaza printr-un limbaj grosolan, menit sa descrie viata cruda din jungla, unde fiecare cauta sa scape de altii si le pasa numai de ei insisi. Totul se incheie cu un cantec epic – Hijo de Puta – asa ca, sa nu va aduceti mamele la cinematograf!
Cel mai amuzant personaj mi s-a parut ursul polar surd, care a imprumutat vocea comediantului spaniol Pedro Reyes. Mizerabil, josnic si tradator, dar imaginativ si pasional, ursul Maritimus este legat de toate evenimentele majore intr-un fel sau altul… el supravietuieste crizei carnivore fara nicio schimbare in viata sa. Pedro Reyes – o prezenta obisnuita in show-urile tv spaniole, cunoscut pentru umorul sau continuu, mai da viata si presedintelui leu (Pérsicus), marelui lup (Wolfeimer) si unuia dintre consilierii crocodili ai presedintelui – Nensis.
Si, sa nu uit de una dintre scenele care mi-au ramas in minte: porcul, singurul personaj care nu este Hijo de Puta, plange la mormintele parintilor sai, care sunt – surpiza!, oile… El va fi dezamagit de lupi, cand acestia ii vor spune adevarul despre familia sa: oile l-au adoptat, iar tatal lui este porcul acela mare si gras, care miroase urat si este tot timpul morocanos. Acesta prinde viata sub corzile vocale ale lui Alex Angulo, unul dintre cei mai mari actori in viata din Spania.
Majoritatea scenelor din film starnesc rasul – chiar daca scenariul este pe alocuri slab, mai ales datorita harului umoristical actorilor care dubleaza. I-as mai aminti aici si pe Enrique Sanfrancisco, care isi imprumuta vocea stralucita mizerabilei hiene si mistretului Willy, dar si pe Jose Coronado – care ii da viata tigrului Altaicus.
Marea calitatea a lui Pedro Rivero, scenaristul si regizorul acestui film, este faptul ca a reusit sa-i stranga la un loc pe toti acesti actori – care reusesc sa mentina treaz interesul audientei pentru aceasta alegorie politica. Toti actorii enumerati mai sus fac parte din sectorul cinematografiei spaniole cu cel mai ridicat nivel de scandal si cu o viata romantica spectaculoasa.
Este un film cam de nota sapte, insa animatia, umorul de situatie si vocile il transforma intr-o pelicula care merita vazuta.